Ce este radiofrecvența multipolară
Radiofrecvența multipolară este o tehnologie avansată, utilizată pentru a strânge pielea întregului corp și a stimula producerea de colagen, în vederea reducerii vergeturilor, cicatricilor sau celulitei.
Principiul care se află la baza radiofrecvenței este generarea unui șoc termic la nivelul straturilor profunde ale pielii pentru a determina o reacție de regenerare.
Cum funcționează
Radiofrecvenţa are la bază unde electromagnetice care străpung toate cele trei straturi ale pielii, creând în zona tratată un câmp electromagnetic, în care energia este transformată în căldură, putând ajunge până la 60-65 de grade în interiorul ţesutului.
Această energie duce la scurtarea şi întinderea fibrelor de colagen deja existente şi stimulează secreţia de noi fibre şi elastină, care odată sintetizate, tonifică şi strâng pielea, obţinându-se o întinerire vizibilă a pielii, cu un aspect sănătos şi strălucitor pe termen lung.
Când apar rezultatele
Efectul este vizibil chiar după primul tratament de radiofrecvență, grație contracției fibrelor de colagen. În schimb, rezultatele maxime se obțin după câteva săptămâni sau chiar luni. Totodată, vorbim despre un tratament complementar în procesul de slăbire.
Cui se adresează tratamentele cu radiofrecvență
Tuturor persoanelor care doresc o piele mai fermă, mai elastică, lipsită de vergeturi și de cicatrici. Vestea bună este că radiofrecvența poate fi utilizată și pe pielea închisă la culoare, fără a exista risc de de pigmentări post-tratament.
Top 10 efecte benefice ale tratamentului cu radiofrecvență
1. Acționează asupra mai multor zone ale corpului;
2. Crește fermitatea pielii;
3. Ameliorează vergeturile.
4. Tatează cicatricile și pielea lăsată, lipsită de elasticitate.
5. Oferă un aspect mai tânăr, mai neted, mai luminos al pielii;
6. Rezultatele sunt vizibile imediat după prima procedură și se mențin pe termen lung;
7. Sigur și eficient pentru toate tipurile de piele;
8. Nu produce durere și nici efecte secundare.
9. Celulita este redusă vizibil.
10. Este o bună procedură anti-aging, atâta timp cât este realizată cu regularitate.
Contraindicații
În cazul în care pielea dumneavoastră suferă de leziuni, ori dacă purtați stimulator cardiac sau proteze metalice, nu se recomandă tratamentul cu radiofrecvență.